Ads 468x60px

duminică, 2 decembrie 2012

Un Revelion 2013: România, o nebuloasă pentru străini pe harta petrecerilor


Ştirile de ultimă oră, disponibile online. iti ofera ştiri interne si externe in timp real, ştiri politice, ştiri economice, mondene, sociale si din sport.
Preţurile mari practicate de hotelieri la munte, depăşindu-le pe cele din ţări mult mai atractive precum Austria, Slovenia sau Bulgaria şi opţiunile limitate de agrement ţin turiştii străini departe de România de Revelion, potrivit agenţiilor de turism. , Un alt motiv: majoritatea restaurantelor şi magazinelor sunt închise în prima zi din noul an.

Mai puţin de 1% din clienţii hotelurilor din România de Revelion sunt turişti străini, spre deosebire de alte ţări din zonă, precum Austria, Slovacia, Slovenia sau Cehia, unde străinii predomină în structurile de cazare, afirmă reprezentanţii agenţiilor de turism.

Pe Valea Prahovei, mai scump ca-n Elveţia

„În România Revelionul este foarte scump în zona montană, dacă ne comparăm cu Bulgaria, Slovacia, Slovenia şi chiar cu Austria. Pe Valea Prahovei, un Revelion este mai scump decât în Elveţia şi costă cu 20-30% mai mult decât în Austria. Tarifele de la munte de la noi sunt cu 40% mai mari decât în Bulgaria“, a declarat Gheorghe Mărginean, proprietarul Karpaten Turism, citat de Mediafax.

El spune că nici Bucureştiul nu atrage turişti străini pentru a petrece noaptea dintre ani, aşa cum se întâmplă cu alte capitale europene.

„În Budapesta, Viena sau Praga, ca să nu mai vorbim de Roma, Londra sau Paris, sunt programe speciale pentru turiştii de Revelion, iar magazinele sunt deschise şi în ultima zi a anului, şi pe 1sau 2 ianuarie. La Bucureşti, în afară de a te îmbăta în noaptea de Revelion, nu ai ce face. Turistul de Revelion nu e unul care vrea să viziteze muzee sau sa facă circuite, ci caută să se distreze şi să facă shopping. Trebuie să îi dai o preocupare şi pe 1 ianuarie, când la noi totul e închis, iar românul geme că îl doare capul după noaptea de Revelion“, a afirmat Mărginean.

Cum îi putem atrage pe străini

Tour-operatorul a dat ca exemplu agenţia pe care o conduce şi care aduce în România, în perioada martie-noiembrie, în medie, grupuri care cumulează peste 3.800 de turişti pe lună. În schimb, în decembrie şi ianuarie grupurile organizate de turişti străini nu mai vin în România.

Străinii ar putea fi atraşi de revelion aici cu o imagine mai bună, cu tarife mai mici, mai ales la munte şi cu dezvoltarea infrastructurii de agrement.

„Mai trebuie să creştem şi securitatea. Turistul străin trebuie să se simtă sigur în baruri şi pe străzi, chiar dacă este turmentat, şi să fie sigur că ajunge în regulă la hotel“, a mai spus proprietarul Karpaten.

Starletele scumpesc bucatele de Revelion
Şi Mircea Vladu, directorul agenţiei Prestige Tours, afirmă la rândul său că preţurile practicate de Revelion de hotelieri la munte sunt mai mari decât în Austria, Bulgaria sau Munţii Tatra.

În Bucureşti, în schimb, dacă tarifele la hoteluri sunt acceptabile în această perioadă şi nu sunt mai mari decât cele din ţările din zonă, masa de Revelion este foarte scumpă.

„Străinii nu vor să plătească 300-400 de euro doar pentru masa de Revelion la un hotel de cinci stele în Bucureşti. În alte capitale, precum Praga, Budapesta sau Viena, masa de Revelion în hotel costă în jur de 100 de euro. Preţurile sunt aşa de mari pentru că sunt dispuşi să le plătească românii, persoane publice şi diverse staruri şi starlete care vor să fie văzute“, a mai spus tour-operatorul.

Preţurile nu se anunţă din timp
Vladu a explicat că o altă problemă este că hotelurile din Bucureşti nu le dau agenţiilor preţurile pentru Revelion din timp, iar dacă acestea le cer cu un an înainte, primesc tarife foarte mari pentru cazare. Abia cu o lună sau două înainte de Revelion, când străinii au rezervat deja în alte părţi, hotelurile care nu s-au umplut cu români reduc tarifele.

Numai noi stăm până dimineaţă

Pentru vestul Europei, Revelionul nu este un eveniment atât de important cât este pentru români. Tradiţia petrecerii până dimineaţa a Revelionului, în general înâlnită la români şi alte ţări est-europene, îşi poate avea originea în comunism, când doar în noaptea dintre ani emisiunile la televizor durau până dimineaţa.

„Revelionul nu este pentru autrieci sau germani, în mod tradiţional, un eveniment care trebuie sărbătorit până dimineaţa. Pe de altă parte, asta nu însemnă că niciun austriac nu petrece până în zori, dar de regulă acest lucru se întamplă în cadru privat şi aproape exclusiv la tineri. Sărbătorile de iarnă sunt percepute în mod tradiţional ca nişte sărbători de familie. Pe de altă parte, există austrieci care folosesc zilele libere pentru a-şi petrece câteva zile de concediu, preferând însă destinaţii dacă nu exotice, cel puţin mai calde, pentru a evita câteva zile frigul iernii“, a spus Simion Giurcă, directorul Biroului de promovare turistică a României la Viena.

„Să ne luăm după ce vor ei, nu după ce putem noi“

Gircă afirmă că România poate atrage turişti în perioada sărbătorilor de iarnă cu condiţia să le ofere programe compacte, cu alternativă pentru timp nefavorabil, cu expoziţii, muzee şi alte atracţii turistice deschise, aşa cum se întâmplă cu Palatul Schönbrunn din Viena, care este deschis şi de sărbători, şi chiar cu evenimente speciale de mare atractivitate.

"Trebuie însă să le organizăm când vor turiştii şi nu când putem sau vrem noi. Şansa noastră, când discutăm despre atragerea de turişti străini pentru sărbătorile de iarnă, o reprezintă programele combinate în care petrecerea trebuie să fie ofertă suplimentară, dacă vreţi, frişca de pe tort, şi nu motivaţia principală“, a adăugat Giurcă.

Atenţie la raportul preţ-calitate!

La rândul său, Javier Garcia del Valle, directorul general al Happy Tour, afirmă că România nu este o destinaţie de Revelion şi nici de Crăciun pentru străini.

„Ce avem în România pentru Crăciun? Avem o piaţă de Crăciun? Nu. Familia mea vine în România pentru că sunt eu aici. (...) Crăciunul este pentru familie. Magazinele sunt închise de Crăciun tocmai pentru că se ştie că nu vin turişti de Crăciun. Muzeele sunt închise. În primul rând, trebuie să facem din România o destinaţie, pentru unii va fi de Revelion, pentru alţii de vară. Eu vreau să vin în România ca turist doar dacă ştiu că voi avea unde să merg şi am posibilitatea să ajung la destinaţia dorită în siguranţă şi în cel mai scurt timp posibil“, a spus el.

Preţurile sunt în regulă, crede el, dar problema este ce servicii primeşti pentru banii aceştia.

„Problema este relaţia calitate-preţ. Când mergi într-o vacanţă nu vrei stres, nervi, vrei plăcere, relaxare. Asta nu se întâmplă peste tot în România. România este o ţară fantastică, o iubesc, dar aici se pune mai mult accent pe obţinerea imediată de bani, însă turismul este o afacere pe termen lung, trebuie să creşti în credibilitate“, a mai spus Javier Garcia del Valle.

La Copos e cel mai scump

Preţul pe care trebuie să-l plătească turiştii români pentru un pachet de revelion pe Valea Prahovei şi Poiana Braşov ajunge la multe hoteluri între 400 şi 1.000 de euro, mai scump decât în capitalele europene, inclusiv Paris sau Roma, unde 4-5 nopţi de cazare, cu zbor inclus, costă sub 600 de euro.

Hotelurile deţinute de George Copos la Poiana Braşov sunt printre cele mai scumpe de la munte. Tariful pentru un pachet de cinci nopţi la hotelul Sport, cu demipensiune, este de 968 de euro de persoană, potrivit ofertelor prezentate pe pagina de internet a Ana Hotels. Cu aceşti bani, un român îşi poate face revelionul, incluzând patru nopţi de cazare, mic dejun şi transport cu avionul în aproape oricare capitală din Europa, în Malta, în Egipt şi chiar în Dubai, potrivit unei analize de tip „Focus“, publicată de Mediafax.

Cinci nopţi de Revelion la hotel Bradul, deţinut tot de Copos în Poiana Braşov, costă de la 656 euro de persoană, iar un pachet similar la hotelul Poiana poate fi cumpărat cu minim 600 de euro.

Hotelul Alpin din Poiana Braşov vinde pachetul de cinci nopţi de Revelion, care include mic dejun şi cine tematice, cu 719 euro de persoană, iar patru nopţi de cazare, plus mic dejun, la Piatra Mare din Poiana Braşov pot fi achiziţionate cu 2.520 de lei de persoană (560 de euro).

Cei care vor să petreacă patru nopţi de cazare cu demipensiune la hotelurile Rina Vista şi Rina Tirol din Poiana Braşov trebuie să plătească 400 de euro, iar patru nopţi cu mic dejun la hotelul Orizont din Predeal costă 2.600 de lei (570 de euro). Un pachet similar la hotelul de patru stele Palace din Sinaia costă 1.900 de lei (420 de euro), iar la hotelul Sinaia din aceeaşi staţiune costă 1.645 de lei (365 euro).

Ieftiniri la ei, scumpiri la noi

În fine, operatorii din turism spun că tarifele din staţiunile montane româneşti, în acest an, de revelion, „s-au menţinut scumpe“, deşi există voci potrivit cărora tarifele au crescut cu până la 10%.

În schimb, preţurile pentru ofertele din străinătate au scăzut uşor în acest an.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu