Ads 468x60px

joi, 29 noiembrie 2012

Mechel de la Oțelu Roțu va îngroasa rândurile românilor din Occident

Ştirile de ultimă oră, disponibile online. iti ofera ştiri interne si externe in timp real, ştiri politice, ştiri economice, mondene, sociale si din sport.
Odată cu închiderea fabricii Mechel de la Oţelu Roşu, vor rămâne fără loc de muncă peste 700 de persoane. Angajaţii se tem să comenteze decizia pentru ca vorbele lor să nu ajungă la urechile acţionarului rus şi aşteaptă resemnaţi să li se hotărască soarta.

Teama de a-şi pierde locul de muncă i-a înrăit pe angajaţii combinatului Mechel din Oţelu Roşu. Puţinii oameni care se mai duc la lucru, pentru aşa-zisele munci de întreţinere, nu vor să vorbească. Ies pe poarta fabricii cu feţele plecate, grăbiţi. Îşi duc cu ei, acasă, toate problemele.
Această stare de neîncredere seamănă oarecum cu ceea ce au trăit românii înainte de 1989. Cu toţii vorbesc în şoaptă, nimeni nu are încredere în nimeni. Sunt nemulţumiţi, dar important este să nu îi audă „marele rus“. El este cel de care depind astăzi vieţile a peste 700 de muncitori, care oricum nu ştiu ce le va aduce ziua de mâine.



GALERIE FOTO

Grupul Mechel a anunţat, la sfârşitul săptămânii trecute, că a decis să suspende temporar operaţiunile de producţie din România, dar şi de la Doneţk (Ucraina), din cauza condiţiilor dificile de pe piaţă – cererea slabă şi preţurile nefavorabile ale materiei prime.
Ruşii i-au uitat pe cei de la Oţelu Roşu
În Oţelu Roşu nu mai există altă fabrică, iar închiderea oţelăriei ar echivala cu un dezastru, sute de familii rămânând fără venituri. Deja au fost disponibilizaţi 40 de oameni, urmează alţi 60. Ei sunt în preaviz acum. Fabrica s-a închis încă de vineri, dar 250 de muncitori vin în continuare la lucru. „Avem program de reparaţii, de întreţinere. Din 21 decembrie intrăm cu toţii în concediu forţat. De la anul, nu se mai ştie ce va fi. Se spune că ruşii vor pleca“, a declarat Mihuţa Cojocaru, care lucrează de şase ani la Oţelu Roşu ca macaragiu.
Femeia spune că, de când a fost preluată fabrica, ruşii nu s-au mai îngrijit niciodată să aibă condiţii de lucru decente. „Este foarte toxic. Toată hala este plină de praf şi de fum. Pentru o femeie, e foarte greu să lucrezi aici“, a mai spus Cojocaru. Dacă rămâne fără loc de muncă, ea susţine că va îngroşa rândurile celor care şi-au încercat norocul în Occident. „Majoritatea femeilor au plecat din Oţelu Roşu să lucreze ca babby-sitter în Germania şi Austria. Saşii, care ştiau şi limba, au plecat de mult. Eu am venit din Moldova aici, dar vă spun că mă duc şi eu dincolo“, oftează Mihuţa Cojocaru.



Nu mai sunt locuri de muncă în oraş
La ora 15.15, bariera de la poarta fabricii se ridică, iar oamenii pleacă spre casele lor. În schimbul doi intră doar câţiva. „Fotografiatul în perimetrul fabricii este strict interzis!“, ne asaltează oamenii de ordine de la poartă. „Mi-e teamă că vom fi daţi afară. Dumneavoastră nu vă e teamă că rămâneţi fără loc de muncă? Fiecare ţine la locul lui. Eu am 25 de ani de când lucru aici. Am făcut de toate, dar acum sunt electrician. Prost este că nu mai poţi avea încredere în nimeni, iar pentru mine acest lucru este de necrezut. E ca pe vremea lui Ceauşescu. Aşa ne trebuie, dacă nu am ştiut să profităm de democraţie. Ne ducem crucea“, mărturiseşte Imi Ghedweiner.
Resemnare şi frustrare
Mai toţi cei care ies de la oţelărie aruncă printre dinţi câte o urare de „bine“ pentru patronii ruşi. „Ăştia sunt nişte mafioţi care îşi bat joc de noi“, suduie unul dintre muncitori. Printre cei care au ieşit pe poarta fabricii am găsit şi un resemnat care făcea haz ne necaz. „Şi ce dacă se închide? Nu e nici prima, nici ultima dată. Eu mă duc în Germania. Am mai fost. Dar vă spun că e catastrofal pentru Oţelu Roşu. Eu lucrez aici din anii ’70 şi nu mă interesează dacă se închide“, a spus Nicolae Popescu.
În ciuda problemelor, niciun director de la Mechel nu a dorit să discute cu noi. Nici măcar primarul localităţii, PSD-istul Luca Mălăiescu, care a fost votat de cetăţeni să le rezolve problemele, nu a fost mai amabil. „I-am zis că îl căutaţi, dar a spus că nu vrea să fie deranjat“, a răspuns secretara de la Primăria Oţelu Roşu.



Majoritatea femeilor au plecat din Oţelu Roşu să lucreze ca babby-sitter în Germania şi Austria. Saşii, care ştiau şi limba, au plecat de mult. 
Mihuţa Cojocaru
muncitor Mechel
Oţelăria a fost repornită doar pentru un contract
Oţelu Roşu este un oraş gri, de pe Valea Bistrei, în judeţul Caraş-Severin, la 50 de kilometri de Caransebeş. Micuţa localitate a trăit mereu din oţelărit, nu degeaba poartă numele cunoscutului aliaj dintre fier şi carbon.
Întreprinderea Oţelu Roşu a avut cândva, pe vremea comunismului, până la 5.500 de angajaţi. Astăzi, localitatea are aproape 10.000 de locuitori, însă doar pe hârtie. În realitate, mulţi au plecat în străinătate, în căutarea unei vieţi mai bune.
„În 2002, fabrica a fost preluată de italienii de la Gavazzi Steel. Atunci avea 2.700 de angajaţi. Mulţi au rămas pe dinafară de atunci. A fost repornită, dar a intrat din nou în faliment. Ruşii de la Mechel au venit în 2007 şi, iniţial, au angajat 340 de oameni, iar apoi au crescut numărul la 700. Noi am lucrat practic ca şi filială la Ductil Buzău“, a explicat Victor Sabău, liderul de sindicat de la Mechel Oţelu Roşu.



45.000 de tone de oţel într-o lună
Oţelăria a fost închisă în lunile septembrie-octombrie, însă, pentru că a existat o comandă serioasă, aceasta a fost repornită pentru scurt timp. „Într-o lună, din 22 octombrie până în 22 noiembrie, am realizat 45.000 de tone de oţel turnat, care a plecat la Buzău şi Brăila. După aceea au închis din nou producţia“, a mai spus Sabău.
Din oţelul din Banat urmează să se realizeze la Buzău cuie şi sârmă, iar la Brăila, profile metalice de dimensiuni mici. „Oamenii sunt nemulţumiţi acum, pentru că în prag de iarnă au fost trimişi acasă, fiindu-le plătite 75% din salarii. Cei care nu aveau concediile luate au fost nevoiţi să şi le ia. Ce se va întâmpla de la anul, nu ştie nimeni“, a mai spus Victor Sabău.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu