Ştirile de ultimă oră, disponibile online. iti ofera ştiri interne
si externe in timp real, ştiri politice, ştiri economice, mondene,
sociale si din sport.Andive, busuioc şi oregano, cătină, lavandă sau trufe. Culturi aşa-zis
exotice, care însă încep să prindă şi pe la noi. Particularitatea lor
este că pe suprafeţe de teren mici, de un hectar, dau randamente foarte
bune, incomparabil mai bune faţă de clasicele culturi de grâu, porumb
sau cartofi.
Imaginea agricultorului român care însămânţează hectare întregi cu
grâu şi porumb ar putea să se schimbe. Mai toţi îşi dau seama că nu fac
mare lucru cu aceste culturi - producţia abia ajunge pentru autoconsum,
iar de vândut oamenii vând cât să poată înfiinţa o nouă cultură. Puţini
sunt cei care caută să se diferenţieze prin tipul de cultură. Dar sunt.
CĂTINA CARE VALOREAZĂ MII DE EURO
Specialist în pomicultură cu o experienţă de 35 de ani, Alexandru
Vulpe a început să se intereseze de cătină încă de pe vremea când era
student. „Am văzut toată cătina din România. Am luat mii de plante la
analiză, din care au rămas 300. O mare parte dintre acestea n-au răspuns
la tehnologie, iar în final am rămas cu cinci soiuri”, povesteşte
Alexandru Vulpe, care ulterior şi-a brevetat soiurile. În 2008 a
înfiinţat lângă Arad prima fermă pilot unde au fost cultivate cele cinci
soiuri de cătină selectate. Pe o suprafaţă de 32 hectare desfăşoară
activităţi de ameliorare, are o pepinieră, iar pe 15 hectare cultivă
cătină pentru comercializare. În fiecare an exportă fructele de cătină
în special în Germania şi obţine 1,7-1,9 euro pe kilogram. Ca o
paranteză, cătina este un bun antioxidant şi conţine de două ori mai
multă vitamina C decât măceşul şi de zece ori mai mult decât citricele.
Acesta pare să fie un business pentru oricine are măcar un hectar
de teren, dar şi ceva disponibilitate de a investi atât bani, cât şi
muncă. Costurile pentru plantarea unui hectar de cătină sunt de
2.500-2.700 de euro. La intrarea pe rod, care are loc în anul al
treilea, se ajunge însă la cheltuieli de aproximativ 6.000 de euro. În
primul an de producţie, dacă plantele sunt bine întreţinute, se obţin
12-15 tone de fructe de pe un singur hectar. Se poate ajunge însă şi la
20 de tone la hectar în următorii ani. Producţia maximă este obţinută în
anul şapte, iar perioada de producţie este de până la 25 de ani.
„Cătina este cea mai profitabilă cultură pomicolă din zona
temperată a României”, susţine Alexandru Vulpe. Planta este rezistentă
la medii excesiv de ploioase sau uscate - cu condiţia să fie irigată
periodic - şi răspunde bine la tehnologia de cultură. Dar partea cu
adevărat frumoasă vine când se văd cifrele de venituri şi cheltuieli. De
exemplu, cercetătorul arădean spune că veniturile pot ajunge şi la
20.000 euro de la un singur hectar cultivat cu această plantă. Din
această sumă, aproape jumătate reprezintă cheltuieli, dar tot rămâne un
profit substanţial. Însă cine vrea un business de acest tip trebuie să
aibă răbdare: investiţia într-un hectar de cătină se amortizează după
7-8 ani.
Afacerea cu cătină este la început în România, însă ţările
europene au pieţe care absorb cantităţi uriaşe din aceste fructe. În
prezent, la noi sunt doar câteva sute de hectare cultivate cu cătină,
iar marele avantaj al românilor care sunt interesaţi de acest tip de
afacere este faptul că specialistul arădean livrează plantele pentru
însămânţare. Asta înseamnă că soiurile sunt deja testate în clima şi pe
solul românesc. Şi businessul pare că începe să prindă. De exemplu,
Alexandru Vulpe a furnizat fermierilor români în 2012 puiet pentru
plantarea a 300 de hectare de cătină.
GRÂUL, CEA MAI RĂSPÂNDITĂ CULTURĂ
În România există 8,3 milioane de hectare de teren arabil. Aproximativ 3
milioane de hectare se cultivă în fiecare an cu grâu, iar alte 2
milioane de hectare cu porumb. Conform unui studiu realizat anul trecut
de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, alte 300.000 de
hectare sunt reprezentate de culturile permanente (viţă-de-vie, livezi
etc.). Aproape 900.000 de hectare nu sunt cultivate anual. Diferenţa de
2,1 milioane de hectare este cultivată cu rapiţă, floarea-soarelui,
cartofi, legume, dar şi lavandă, zmeură, cătină sau alte culturi
„exotice”.
Pentru fiecare hectar cultivat, statul român acordă subvenţii, fie
direct, fie din bugetul Uniunii Europene. În general, subvenţia la
hectar este de 150-200 de euro anual, cu diferite excepţii. Iar marii
cultivatori pot încasa milioane de euro în fiecare an numai din
subvenţii. Un exemplu ar putea fi omul de afaceri Adrian Porumboiu, care
cultivă anual circa 55.000 de hectare, din care 25.000 de hectare cu
grâu. În cazul său, subvenţia poate ajunge la 10 milioane de euro.
LAVANDĂ DE OCNA MUREŞ
Dar nu trebuie să fii neapărat cercetător să observi ce se întâmplă în
piaţă. Franţa, producătorul tradiţional de lavandă, este din ce în ce
mai puţin competitivă, din cauza costurilor mari. Regiunea Provence şi-a
redus ponderea în producţia mondială de la două treimi la jumătate în
ultimii zece ani. Oportunitatea a fost văzută într-o primă fază de
chinezi, care au cultivat câteva mii de hectare de lavandă (Franţa avea
în vremurile bune circa 20.000 de hectare), dar şi de fermieri din
Europa de Est. Un exemplu este Ioan Iakob din Ocna Mureş (judeţul Alba).
În 2009, a plantat 1,74 hectare de lavandă în apropiere de Ocna Mureş,
după ce în anii anteriori a cultivat pe aceeaşi suprafaţă plante
tradiţionale ca porumbul sau orzoaica.
„Nu făceam mare lucru cu porumbul, aşa că am căutat să pun altceva pe
pământ”, spune Ioan Iakob. A investit peste 10.000 de euro pentru a
planta lavandă pe acest teren (un butaş se vinde cu circa 2 lei, iar
pentru plantarea unui hectar de lavandă sunt necesari 16-18.000 de
butaşi). Primul an este cel mai dificil, pentru că plantele sunt
năpădite de buruieni dacă sunt lăsate la voia întâmplării.
„Am curăţat de cinci sau şase ori în primul an, iar dacă treci de
primul an, după aceea este mai uşor”, povesteşte Ioan Iakob. Asta pentru
că lavanda este o plantă rezistentă la boli, dar şi la secetă, ba chiar
îi merge mai bine pe secetă după primii ani, când planta se
maturizează.
Deşi aproape o treime din suprafaţa cultivată a fost calamitată în al
doilea an - o inundaţie a distrus plantele -, şi-a scos investiţia
iniţială încă din 2010, iar din 2011 a intrat pe profit. Astfel, anul
trecut Ioan Iakob a avut o producţie de circa patru tone, pe care a
vândut-o în întregime - iar cererea era încă mare în piaţă. Producţia la
hectar poate ajunge şi la cinci tone la hectar, pentru că plantele dau
şi a doua floare în toamnă, ceea ce reprezintă circa 40% din prima
producţie. După ce se plantele se maturizează (proces care durează 3-4
ani), profitul ajunge la 8.000 de euro pe an. De pe un singur hectar.
NUCILE, UN FEL DE PENSIE PRIVATĂ
În cazul unei plantaţii de nuci, profitul se lasă mai greu aşteptat.
Munca este mai puţină, dar veniturile sunt mari. Pentru cine se gândeşte
la un fel de pensie privată „Pilonul IV”, care să asigure după zece ani
de la plantare minimum 10.000 de euro anual de pe un hectar, este
businessul ideal.
Asta pentru că pe pieţele internaţionale preţul unui kilogram de nuci
în coajă variază între 3,5 şi 3,9 euro, în funcţie de calitate şi de
soi. Aceasta echivalează, la o producţie de doar trei tone la hectar, cu
un venit annual de 10.500 de euro. Dar în condiţiile în care soiul
cultivat este unul foarte productiv, veniturile pot fi mult mai mari. De
exemplu, la soiul de nuci Lara, după opt ani de la plantare
productivitatea se apropie de şase tone la hectar. O plantaţie de nuci
trebuie irigată în primii ani, însă după ce plantele s-au prins şi au
început să crească sunt printre cele mai rezistente - au rădăcinile
adânc înfipte în pământ.
Însă agricultorii români nu s-au înghesuit să înfiinţeze plantaţii de
nuci, în principal din cauza termenului lung al acestei investiţii. În
țara noastră sunt astăzi livezi de nuci în suprafaţă totală de circa 500
de hectare, conform datelor deţinute de Federaţia Națională a
Producătorilor Agricoli din România.
Pentru înfiinţarea unei plantaţii de nuci costul este de 7.500 euro
pentru un hectar. Dacă plantaţia este mai mică de 5 hectare, producţia
poate fi recoltată şi manual, însă livezile mai mari trebuie recoltate
mecanic. Formula ideală este o livadă de 15 hectare, care necesită o
investiţie de 50-60.000 de euro, fără teren. La acest nivel vorbim
despre un business mare, care după zece ani va genera profituri anuale
de ordinul zecilor şi chiar sutelor de mii de euro.
TRUFE ŞI ALUNE, MIXUL PROFITABIL
Cine dispune de ceva mai mulţi bani, dar şi ceva cunoştinţe legate de
horticultură, poate alege să înfiinţeze o plantaţie de aluni. Nu
neapărat pentru alune, cât pentru ciupercile care cresc la rădăcinile
alunilor: trufele. Pentru a cultiva un hectar cu aluni în ale căror
rădăcini sunt deja inoculate miceliile care fac trufe este necesară o
investiţie de circa 20.000 de euro. Dar şi rezultatele pot fi pe măsură.
La maturitate se pot recolta trufe în valoare de zeci de mii de euro
sau chiar o sută de mii de euro pe an. Partea proastă este că
alunii şi, implicit, trufele ajung la maturitate în circa zece ani,
timp în care producţiile nu sunt foarte mari. Însă după aceea, livada de
aluni va fi în exploatare circa 50 de ani. Iar banii vin din două
părţi: grosul din vânzarea trufelor, iar 15-20% din vânzarea alunelor.
În România sunt în curs de constituire astfel de livezi, în special în
zona Maramureş, acolo unde specialiştii italieni au găsit mai multe
terenuri cu solul potrivit pentru dezvoltarea trufelor.
Livrarea puieţilor de alun se face în ghivece, de către antreprenori
italieni sau francezi care au făcut o afacere nu din creşterea trufelor,
ci din vânzarea de inputuri pentru agricultori. Însă nu sunt orice fel
de puieţi: mai întâi sunt însămânţaţi cu spori de trufe din specii de
soi, care se utilizează mai ales în industria dulciurilor. Miceliul cu
care puieţii sunt micorizaţi este de trufă neagră, care se găseşte şi în
flora spontană în pădurile de foioase, fiind şi cea mai apreciată,
datorită mirosului şi gustului intens, ceea ce o face să fie şi cea mai
scumpă din categoria trufelor negre. La doar 100 de euro pe kilogramul
de trufe - acesta este considerat un preţ minim, dar în unele cazuri se
plătesc şi peste 1.000 de euro pe kilogram - şi o productivitate de
200-400 de kilograme de trufe la hectar, investiţia iniţială se poate
scoate încă din primul an de producţie. Cu condiţia irigării, dar nu în
exces, pentru că astfel poate fi afectat exact gustul şi mirosul
trufelor. În rest, condiţiile climatice de la noi sunt perfecte pentru
acest tip de cultură.
Trufele se găsesc şi în flora spontană din pădurile din România, fiind
mirosite la propriu de câini sau porci dresaţi special în acest sens.
Dar aceasta este altă afacere. La fel cum o afacere a devenit pentru
site-uri sau publicaţii să vândă planuri şi idei de de business.
Mediul on-line românesc abundă astfel de idei de afaceri neuzuale încă
la noi, dar care generează bani buni în străinătate. Important este să
te documentezi bine înainte de a investi - şi această idee este
împărtăşită de toţi cei care au avut curaj să îți pună banii în culturi
exotice.
BUSINESS PE MAI PUŢIN DE UN HECTAR
GOJI, FRUCTUL-MINUNE. Cel mai eficient antioxidant cunoscut,
care creşte în Tibet, a fost aclimatizat şi în România. Randamentul unei
plantaţii de goji berry (cătina de gard) este de circa 2.000 de
kilograme de fructe uscate la hectar pentru arbuştii de trei ani şi de
peste 4.000 de kilograme pentru plantaţiile care au cinci ani. După
această vârstă, arbuştii de goji pot avea chiar şi o producţie de 6.000
de kilograme de fructe uscate la hectar. În retail, o pungă cu 250 de
grame de fructe uscate se vinde cu circa 20 de lei. Însă înfiinţarea
unei culturi poate fi scumpă - între 18.000 şi 25.000 de euro pentru un
hectar. Ca orice pepinieră, la început trebuie irigată, însă plantele nu
necesită condiţii speciale.
TRUFANDALE SAU BIO. O seră pentru legume timpurii sau
chiar bio ar putea fi o afacere pentru cei care au la dispoziţie chiar
şi mai puţin de un hectar. Pe o suprafaţă de jumătate de hectar de sere
se poate ajunge la o producţie de 40-50 de tone de legume crescute în
sistem intensiv, sau 10-20 de tone pentru legumele bio. Investiţia
iniţială poate fi dimensionată în funcţie de suprafaţa vizată, însă
trebuie ştiut că pentru construcţia de solarii şi sere un metru pătrat
costă între 10 şi 100 de euro.
CHAMPIGNON ŞI PLEUROTUS. Cultura ciupercilor poate fi
realizată în două variante, în ceea ce priveşte complexitatea
tehnologică şi a dotărilor. Cel mai facil este sistemul gospodăresc. În
funcţie de posibilităţile de încălzire (ciupercile au nevoie de
căldură), se pot realiza două-trei cicluri de cultură pe an, fără
costuri deosebite. Sistemul intensiv permite realizarea a şase şi chiar
opt cicluri de cultură pe an, asigurându-se un randament anual de
120-200 kilograme de ciuperci pe metrul pătrat de suprafaţă cultivată.
Începând de la o plantaţie de 100 de metri pătraţi, pentru care
investiţia este de maximum 20.000 de euro, se poate spune că ciupercăria
este o afacere familială.
TRANDAFIRI. Petalele sunt folosite pentru apa de trandafiri,
dulceţuri și peltele de trandafiri, siropuri, extract de ulei esenţial
pentru loţiuni, creme, săpunuri şi alte produse cosmetice. Nu există
foarte mulţi agricultori care să se fi implicat în acest domeniu, cel
puţin în România. Investiţia este destul de redusă: se poate începe cu
un teren de 100 de metri pătraţi şi 800-1.000 de euro pentru achiziţia
butaşilor, investiţie care poate fi amortizată încă din primul an. O
astfel de afacere se poate demara treptat, cu resurse limitate.
Trandafirii necesită o atenţie sporită - sunt mai sensibili la dăunători
şi boli - însă există tratamente fitosanitare pentru orice afectează
dezvoltarea acestora.
TUTUN. România importă circa 70% din tutunul care se
consumă într-un an, motiv pentru care există oportunităţi de afaceri în
această zonă. În plus, începând cu anul 2012, subvenţia acordată
cultivatorilor de tutun a crescut semnificativ, ajungând la 1.235 de
euro la hectar - cea mai mare subvenţie acordată fermierilor români.
Însă cultivarea tutunului necesită extrem de multă muncă, chiar dacă
costurile de înfiinţare nu sunt foarte mari (circa 2.000 de euro pe
hectar).
Productivitatea este de circa 1,8 tone la hectar, iar preţul de vânzare
de o mie de euro pe tonă. „Rămâne un profit de aproximativ 400 de euro
la hectar după ce plătim toate cheltuielile, inclusiv cele cu forţa de
muncă”, spune Petru Bota, un cultivator de tutun din judeţul Mureş.
CÂT COSTĂ TERENUL AGRICOL
BĂRĂGAN: de la 2.000 la 2.300 euro/ha
CÂMPIA DE VEST: de la 1.750 la 2.000 euro/ha
DOBROGEA: de la 2.000 la 2.200 euro/ha
MOLDOVA: de la 1.600 la 2.300 euro/ha
MUNTENIA: de la 2.000 la 2.500 euro/ha
OLTENIA: de la 1.500 la 2.000 euro/ha
TRANSILVANIA: de la 1.800 la 2.000 euro/ha
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu