Ads 468x60px

miercuri, 28 noiembrie 2012

Beneficiarii se lasă greu convinși să pună vreun ban pentru Reabilitarea termică a blocurilor, în pericol.

Ştirile de ultimă oră, disponibile online. iti ofera ştiri interne si externe in timp real, ştiri politice, ştiri economice, mondene, sociale si din sport. Preşedintele Patronatului Societăţilor din Construcţii, Cristian Erbaşu, a afirmat, marţi, că vor exista probleme foarte mari în aplicarea programului de reabilitare termică a blocurilor finanţat din fonduri europene, estimând că, în următorii patru ani, niciun bloc nu va fi reabilitat.


”O opinie din partea operatorilor din construcţii: în forma în care există actualmente şi având în vedere şi starea de spirit pe care o au beneficiarii din blocuri, vă putem garanta, putem face chiar pariu, că peste patru ani discutăm despre niciun bloc realizat în ceea ce priveşte reabilitarea clădirilor. Şi sunt sigur că şi dvs. realizaţi că această stare de spirit a locatarilor, împreună cu forma în care arată legea şi modul în care se doreşte a fi aplicată, va crea probleme foarte, foarte mari”, a declarat Erbaşu, citat de Agerpres, la o întâlnire cu şeful Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Regional, Cătălin Surdeanu.

În opinia acestuia, execuţia lucrărilor prin acest program va fi pusă în imposibilitate de cele două condiţii impuse, respectiv finanţare proprie din partea locatarilor între 10 şi 30% din valoarea lucrărilor şi cerinţa de unanimitate din partea locuitorilor blocului respectiv pentru acceptarea reabilitării termice a clădirii.
Comisia Europeană nu a acceptat eliminarea cofinanțării

”Se doreşte să se vină cu cererile de finanţare şi să fie depuse începând cu 3 decembrie. Chiar avem semnale din teritoriu asupra faptului că sediile agenţiilor de dezvoltare regionale vor înregistra astfel de solicitări”, a răspuns reprezentantul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).
În plus, acesta a explicat că nu se poate accepta de către Comisia Europeană o cotă de 0% din partea asociaţiilor de proprietari, deoarece se merge pe principiul parteneriatului.
”Dacă vorbim despre fonduri europene, sunt nişte principii pe care România le-a agreat la momentul la care am semnat tratatul de aderare. Nu există fond european pe care să-l primească statul român pentru care să nu se respecte principiul adiţionalităţii cofinanţării şi complementarităţii. În discuţiile cu CE, nu s-a acceptat o cotă de 0% din partea asociaţiilor de proprietari pentru că CE merge pe principiul parteneriatului. Trebuie să existe o cofinanţare suportată şi de asociaţiile de proprietari. De aceea am ajuns la acele variante”, a spus Surdeanu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu